Astăzi, 02.06.2014, eu şi partenerul meu Florin Ionescu am finalizat cursurile Şcolii Naţionale de Antrenori, absolvind cu succes după examenul scris şi prezentarea lucrărilor de diplomă.
Lucrarea subsemnatului cu titlul "PERIODIZAREA ANTRENAMENTULUI DE M.M.A. (MIXED MARTIAL ARTS)-KEMPO MMA TRADIŢIE ŞI MODERNITATE" având sprijinul şi coordonarea preşedintelui Federaţiei Române de Kempo, Shihan Amatto Zaharia, s-a dorit a fi un pas în abordarea teoretică şi practică a antrenamentului de M.M.A., un demers necesar într-un domeniu cu puţine surse de informare de gen.
Apariţia lucrării a suscitat comentarii pro şi contra sau a fost prilej de contestări, unele fără legătură cu subiectul. Până la urmă, materialul vine să spună nu că autorul este cel mai întemeiat în materie, ci vine să aducă un punct de vedere, să conchidă asupra unui efort de documentare şi să dea prilejul unor alţi profesionişti din domeniu de a veni cu materiale similare sau cu mult mai bune.
Pe pagina personală de facebook, am anunţat cum va putea fi consultată lucrarea.La sediul Federaţiei Române de Kempo, doritorii putând lua cunoştinţă şi cu locul unde se află una dintre cele mai de succes federaţii din sportul românesc, precum şi cu modul ei de organizare. Pe de altă parte, doritorii vor trebui să facă dovada că au făcut un gest benevol pentru cineva care are nevoie de sprijin. O fotografie sau o chitanţă sunt deajuns.Nu e importantă dimensiunea valorică, persoana în sine, ci gestul. Personal, mi-am permis să dau două exemple sugestive: George Baltă şi Ciprian Anton, doi campioni în căruciorul cu rotile, care pot fi sprijiniţi ferm şi prieteneşte în proiectele lor. Încă o dată referinţe despre ei:
În cele ce urmează, pentru a satisface cumva setea de curiozitate imediată a celor interesaţi de fenomen şi nu numai, am să redau câteva fragmente din conţinutul lucrării, alese aleatoriu:
"Tendinţa generală a abordărilor în cadrul antrenamentelor „încrucişate” de stiluri o reprezintă direcţionarea aproape exclusivă către mixajul de tehnici, răspândirea către cercetarea unor multitudini de idei de planuri de confruntare sau supremaţii de stiluri, cu dezbateri fără sfârşit pe această temă, dar cu neglijarea construirii unui plan de antrenament care să dea sportivului, sau sportivilor (în cazul loturilor), un potenţial maxim de exprimare fizică, cu o dezvoltare motrică capabilă de dominarea oponentului.
Depăşirea „graniţelor” şcolilor şi stilurilor tradiţionale printr-un stil de antrenament denumit generic „cross-training” permite acumularea unor abilităţi fizice, precum şi însuşirea unui bagaj de cunoştinţe şi deprinderi tehnico-tactice diverse, dar nu este suficientă.
Cu certitudine, în pregătirea şi dezvoltarea fizica a luptătorului de M.M.A. sunt necesare mai multe calităţi şi deprinderi motrice necesare performanţei.
În opinia autorului, construirea unui bun plan de pregătire fizică este poate partea cea mai importantă a construcţiei unui bun luptător M.M.A., pentru că această zonă de construcţie este deseori neglijată, mizându-se pe anduranţa antrenamentelor tehnico-tactice.
Abordarea metodologiei tehnico-tactice nu este de neglijat, dar conduce la o polemică nesfârşită legată de ce tehnici foloseşte fiecare, care este ponderea lor, cum lucrează pe fiecare specific de luptător, etc. Până la urmă, fiecare antrenor va pune în aplicare planul tehnic potrivit pentru suprafaţa unde se va desfăşura lupta (ring, tatami sau cuşcă) şi ce strategie consideră că este necesar a fi pregătită cu un anume luptător, dacă se ştiu nişte principii simple de dozare a efortului în raport de aceste şedinţe de pregătire.
Polemica tehnico-tactică duce şi la încercarea de abordare a unor diferenţe între M.M.A amator, M.M.A. profesionist, M.M.A. în ring, M.M.A. pe saltea, sau cel mai important, în cuşcă, şi este cert că aceste diferenţe vor exista ca şi modificări sau adaptări de tehnici sau în chestiuni de strategie, de intuiţie antrenorală şi de condiţii de luptă suprapuse pe capacitatea luptătorului de adaptare în segmentul spaţiu-timp. E posibil ca M.M.A.-ul modern de astăzi să aibă ca element definitoriu cuşca, dar nu credem că dacă confruntarea în sine se desfăşoară pe o altă suprafaţă de luptă, cu reguli similare, vorbim mai puţin de arte marţiale mixte. Diferenţele se crează sigur, de la bagajul tehnic adaptat de luptători şi până la strategiile adoptate, ori datorită notei superioare de spectacol create. Din punctul de vedere al autorului, o mare provocare a unui antrenor care pregăteşte luptători M.M.A. este însă cum să-i aducă pe aceştia la o pregătire fizică superioară, fără epuizarea lor, întrucât se poate observa din meciurile de gen că, de cele mai multe ori, condiţia fizică trădează prima pe luptătorul aflat în dificultate."
.."Se poate vorbi de M.M.A. ca de un stil aparte?
A face un antrenament M.M.A. ca tehnică şi strategie, nu înseamnă să începi partea fundamentală a lecţiei cu kick-boxing sau box, să o continui cu lupte libere, iar la final să faci puţin jiu-jitsu brazilian.
În opinia autorului, individualitatea M.M.A. ca stil, este dată de fluiditatea încorporării de elemente tehnico-tactice din alte stiluri marţiale, adaptate şi modificate, iar această individualitate este de dată de acele drill-uri predate la începutul părţii fundamentale din lecţia de antrenament.
Conceptul de drill, în traducere liberă exerciţiu, a pornit undeva din jiu-jitsu brazilian, fluiditatea de execuţie a unui segment dintr-o tehnică sau strategie de luptă, individual sau cu partener, ducând la fluiditatea ulterioară a evoluţiei luptătorului, şi diferenţiind acest stil ca metodă de învăţare şi exprimare, de „bunicul” său ju-jutsu. Mulţi specialişti din domeniul artelor marţiale tradiţionale, consideră că nu există nici o diferenţă între ju-jutsu şi jiu-jitsu brazilian, deoarece utilizează aceleaşi tehnici, numai că realizează o mare confuzie în materie, nerealizând că diferenţa vine din principiile diferite de control al adversarului, de presiune aplicată, de precizie şi fluiditate în exprimare, dată de acea izolare pe segmente a execuţiei unei tehnici şi a unei continue finisări a atacului pe fiecare porţiune a tablei de şah „umane”.
Întorcându-ne la M.M.A., putem spune că din punct de vedere conceptual se poate trece de la ideea etichetei de format competiţional la aceea de stil propriu de antrenament, dar cu respectarea unor principii proprii M.M.A. şi a modului de predare a stilului.
Astfel, este unanim recunoscut că principiul de bază al M.M.A. constă în abordarea luptei pe formatul celor trei paliere de combat: stand up (din picioare), clinch (încleştare), ground (sol). Marea provocare a unui antrenor de M.M.A. rămâne găsirea unor drill-uri de antrenament care să încorporeze două sau mai multe elemente tehnice din tot atâtea stiluri de arte marţiale sau sporturi de contact.
Conceptul de drill abordat aici nu este nou întrucâtva. Artele marţiale tradiţionale, ca de exemplu Karate Kyokushin sau Karate Shotokan, au încorporate în antrenamentul de bază, kihonul şi kata, ultimul, concept de luptă imaginară cu unul sau mai mulţi adversari, aspect care se regăseşte şi în formele de Muay Boran.
Prin urmare, predarea pe segmente a unor tehnici din kick-boxing, box, lupte sau jiu-jitsu brazilian, nu este deloc productivă. Pentru că în dinamica unei lupte, ţinerea braţelor sus ca la garda de box, expune la proiectarea adversarului, iar garda din jiu-jitsu brazilian, în lupta la sol, fără protejarea capului expune la o serie devastatoare de lovituri din partea oponentului aflat în garda celui care se apără.
Aşa cum explicam mai sus, marea provocarea a unui antrenor care susţine că antrenează M.M.A. ca stil propriu este să găsească drill-urile potrivite pe două sau mai multe secvenţe de luptă, culese din stiluri diferite, după care, în partea de final să explice detaliile care fac diferenţa într-o luptă în cuşcă, ring sau pe tatami, şi să-şi arate punctele de vedere în schimbările de aplicare şi adaptare a tehnicilor funcţie de derularea secvenţelor de luptă într-un meci şi de neprevăzut. În partea finală a părţii fundamentale din lecţie, elevii vor aplica şi vor testa explicaţiile antrenorale în segmentul sparring, adică acea parte din antrenament în care elevii luptă unul împotriva celuilalt, cu protecţii adecvate (cască, protecţie dentară, mănuşi cu bandaje, cochilie şi tibiere) la o intensitate apropiată de ce a unui meci dintr-un campionat sau meci de gală M.M.A.
Ca exemple de drill-uri, în opinia autorului pot fi:
1. elevii lucrează faţă în faţă, unul dintre ei execută jab, directă, jab (opţional croşeu pe mâna din faţă), iar celălalt, parează prima şi a două lovitură cu mănuşile deschise (pentru antrenarea celui ce loveşte), la a treia lovitură eschivând pe sub, intrând la proiectare la „ două picioare”, trecând apoi la controlul adversarului din lateral. Se exersează pe 10 repetări de drill fiecare, două sau trei serii. În exemplul de faţă avem elemente din box, lupte libere şi jiu-jitsu brazilian, prinse într-un singur exerciţiu, repetarea sa la intensitate crescută gradual asigurând asimilarea ca secvenţă şi aplicarea acestei secvenţe în mod fluid în luptă.
2. un elev execută lovitură de picior mediană, celălalt face pas lateral pe continuarea arcului de cerc descris de lovitura de picior, pentru disiparea impactului de lovire, înfăşoară cu braţul tibia celui de atacă, înaintează şi seceră piciorul de sprijin. Pe prăbuşirea celui secerat, se menţine izolarea piciorului prins şi se continuă cu câteva lovituri cu braţul liber, aplicate celui proiectat, pentru ca acesta să se apere şi să neglijeze piciorul rămas sub braţul celui plecat pe contraatac. Urmează să se atace piciorul rămas izolat cu cheie de braţe pe forţarea gleznei. Astfel, avem elemente de muay-thai (lovitura de picior, prinderea, secerarea şi loviturile la sol) şi sambo sau jiu-jitsu brazilian (cheia pe gleznă-footlock). La fel, se va lucra cu schimbarea de roluri, pe minimum 10 repetări, câte 2 sau 3 serii, în funcţie de tonusul luptătorilor şi capacitatea de dezvoltare a atenţiei la momentul respectiv sau de semnele instaurării stării de oboseală sau plictiseală, datorită procesului de prelucrare mentală a exerciţiului de lucrat.
Întrebarea vitală va veni firesc: de unde se cunoaşte tehnica respectivă şi cum pot fi predate elementele tehnice la antrenamentele specifice?
În principiu, antrenamentele de M.M.A. sunt orientate spre performanţa competiţională şi sunt direcţionate către elevii care au trecut prin săli ce au abordat în mod exclusiv stiluri destinate luptei în picioare (boxul sau muay-thai), clinch-ului şi proiectărilor (judo sau lupte libere), solului (jiu-jitsu brazilian sau sambo).
Prin urmare, un stil propriu M.M.A. poate exista de sine stătător, dar se poate lucra cu adevărat, sau mai eficient, cu elevi care au deja o bază de tehnică asimilată din stilurile exemplificate mai sus.
Şi totuşi, pentru cei neexperimentaţi, un antrenament M.M.A poate debuta, cu accentuarea lucrului pe elementele tehnice, fără complicarea drill-urilor de care vorbeam mai sus, în scopul fluidizării unor secvenţe de bază în luptă, dar sala unde se desfăşoară antrenamentul de M.M.A. ar trebui, necesarmente, să deţină ateliere de lucru pentru fazele unei lupte totale.
Mai precis, o sală completă va trebui să aibă ateliere şi ore de judo, box, jiu-jitsu brazilian, muay-thai sau kick-boxing, lupte libere, unde elevul neexperimentat va fi direcţionat pe o perioadă de cel puţin un an, intercalat, pentru a înţelege cât de cât anume principii de bază din domeniile respective şi pentru ca antrenorul de M.M.A., care va dori să-l recruteze ulterior să-l aibă sub atentă observaţie, sugerând atelierele de lucru şi intercalarea lor. "
..."Cât de multe sesiuni de antrenament pe săptămână ar trebui să se parcurgă?
Începătorii pot tolera, în general, două - trei sesiuni specifice M.M.A. pe săptămână, iar sesiunile de antrenament de rezistenţă suplimentară, putere sau de agilitate pot fi adăugate ulterior, și pot avea chiar și o influență pozitivă asupra dezvoltării tehnice a unui luptător, așa cum există o relație puternică între putere și capacitatea tehnică.
Luptători foarte bine pregătiți pot tolera mai multe sesiuni pe zi și pe săptămână, și se pot antrena la o intensitate mai mare în fiecare sesiune, comparativ cu începătorii la care ar trebui să se urmărească creşterea progresivă a numărului de sesiuni de antrenament săptămânale, pentru că acest lucru va duce la un stimul de antrenament mai mare (și la adaptare), dar sesiunile suplimentare ar trebui să fie adăugate numai în cazul în care luptătorul poate tolera sarcina de antrenament curentă (antrenament specific M.M.A.).
Este important să precizăm că fiecare luptător trebuie să aibă propria lui săptămână de instruire concepută în mod individual.
De asemenea, fiecare nouă sesiune trebuie să înceapă cu o dificultate de instruire redusă și pentru a îndeplini un anumit scop; de exemplu, în cazul în care aveți nevoie pentru a construi putere, pe ce ar trebui să se concentreze antrenamentul, şi în acelaşi mod, dacă trebuie să se dezvolte agilitatea.
În materie de pregătire fizică a luptătorului, obiectivul preponderent al lucrării de faţă, programele de forţă eficace nu numai că aduc beneficiile de performanţă fizică, ci şi contribuie la reducerea riscului de accidentare.
Antrenorul trebuie aibă iminenţa constrângerilor temporale, iar scopul este să ne asigurăm de faptul că programele sunt eficiente din punct de vedere al timpului şi practice în timp pentru a se ajunge la obiectivele propuse...."
"....Făcând referire la dificultatea de antrenament totală a unei săptămâni de antrenament sau de sub-fază de antrenament, mai degrabă decât volumul şi intensitatea, este mai importantă dificultatea antrenamentului, a exerciţiului în sine. Acest lucru se datorează faptului că volumul de antrenament și intensitatea nu pot influența cu adevărat dificultatea unei sesiuni de antrenament în acelaşi mod ca şi tipul de exerciţiu care se execută. De exemplu, efectuarea de 10 proiectări la o intensitate de 100% este mai solicitantă fizic decât efectuarea de 10 jab-uri la o intensitate de 100 %, chiar dacă intensitatea antrenamentului și volumul de antrenamentului sunt aceleași între aceste două antrenamente ..."
"...Cât de multe sesiuni de instruire ar trebui să se completeze pe zi?
Pentru începători/luptători de nivel intermediar, o sesiune este probabil adecvată. Luptătorii mai avansaţi ar trebui să urmărească să împartă sarcina lor de antrenamentul de zi cu zi în cel puțin două sesiuni mici de instruire pe zi, deoarece acest lucru va duce la îmbunătăţiri mai mari în timp, comparativ cu efectuarea unei singure sesiuni de antrenament chiar şi mai lungi .
Luptătorii cu timp disponibil în cursul zilei trebuie să efectueze sesiuni bazate pe competențe tehnico-tactice dimineața, atunci când sunt proaspeţi, urmate de antrenament de rezistenţă sau agilitate, în aceeaşi zi, mai târziu, de preferință separate de cât mai multe ore posibil..."
....„Încorporează în stilul de pregătire exerciţii sau aparate din rutina altor sporturi!”
Halterele, luptele, rugby-ul, antrenamentele de culturism, atletismul, mingea medicinală, simulatorul de vâsle din canotaj, etc. sunt exemple de sporturi sau mijloace de antrenament necesar de încercat pentru un luptător M.M.A. Limitarea doar la un stil de pregătire fizică îngrădeşte potențialul de exprimare a calităţilor motrice ale unui luptător M.M.A.... "
La bună consultare a lucrării!
Cătălin Vlad
Co-fondator Rio Grappling Club Romania
Antrenor Kempo M.M.A., Brazilian Jiu-Jitsu, Grappling
Antrenor Clubul Sportiv "Ciprian Sora"
